De negura cuvintelor ce dor,
îmi dezlipesc, azi, fruntea sângerândă,
Și-mi pun pe umeri aripi de cocor,
să nu mai fiu robită și flămândă.

Să mă înalț, lăsând încetișor
toți anii mei pribegi și pustiiți.
Divinul cer, măreț, nepieritor,
să mă primească lâng-ai mei părinți.

În gândul meu am adunat genuni,
un foc ardent ce-mi știe dor și vrere
Când azi, tot visul meu e doar tăciuni,
m-aș odihni la pieptu-Ți, în tăcere.

Doar să ascult un susur cristalin,
un glas suav, o voce minunată.
Pe Mielul Sfânt, neprețuit, divin,
Ce s-a jertfit, ca eu sa fiu iertată.